CERTIFICĂRI

Calitatea serviciilor este fără îndoială un factor esenţial din perspectiva globalizării şi competiţiei internaţionale. Nivelul înalt al acestora se datorează unui sistem de management bine întocmit și aplicat. Standardul ISO 9001 specifică cerințe fundamentale pentru dezvoltarea, implementarea și îmbunătățirea sistemelor de management al calității, în scopul de a satisface cerințele clienților.

Implementarea unui sistem de management al calităţii certificabil (printr-o certificare ISO 9001) într-o casă de avocatură necesită:

  • Hotărârea fermă şi coordonarea nemijlocită a managementului de vârf.

  • Implicarea conştientă şi continuă a întregului personal al casei de avocatură, în primul rând a oricărui factor de decizie.

  • Aportul calificat al unor specialişti în domeniul managementului calităţii.

  • Stabilitate organizaţională şi managerială a Casei de avocatură.

Punerea în aplicare a standardului ISO 9001, în practica de zi cu zi a casei de avocatură subliniază, de asemenea:

  • Încrederea clientului că serviciul furnizat este în conformitate cu specificațiile stabilite și cerințele legale și de reglementare.

  • Eficientizarea activitatii și creșterea rezultatului.

  • Crearea unui avantaj competitiv și atragerea de noi investitori pe piețele internaționale.

Având încredere în aptitudinile noastre de menținere și dezvoltare a controlului asupra calității serviciilor pe care le oferim, la data de 14 iunie 2013, am implimentat Sistemul de Management al Calității conform cerințelor standardului internațional SR EN ISO 9001:2008. Echipa noastră a obținut Certificatul HU 13/6906, emis de către cel mai mare organ de profil din Republica Moldova – Grupul SGS (Société Générale de Surveillance) SA, cu recunoaștere internațională prin parteneriat cu cea mai mare rețea globală a organismelor de certificare – UKAS (United Kingdom Accreditation Service), lider pe piața internațională.

CERTIFICATUL ISO 9001:2008

Casa de Avocatură „Digore” este prima și unica echipă de avocați până în prezent, care au obținut acest râvnit premiu.

SOLICITAȚI O CONSULTAȚIE

Completați formularul și vom reveni cât mai curând posibil.

Telefonați unul din aceste numere după situație.

  • +373-22-240-305  – MOLDOVA

  • +373-68-888-577  – MOLDOVA

  • +39-324-053-8617  – ITALIA

  • +39-320-807-4001  – ITALIA

STATISTICĂ ȘI CRITERII DE PERFORMANȚĂ

0
CAZURI
COMPLETE
0
CONSULTANȚI
DEDICAȚI
0%
CAZURI
CÂȘTIGATE
0%
CLIENȚI
SATISFĂCUȚI
0
ȚĂRI (ORIGINEA CLIENȚILOR)

TESTIMONIALE RELATATE DE CLIENȚII NOȘTRI

Profesioniști, cu verticalitate, experți în materie și pe teritoriul Italiei, gentili și o familie exemplu. Când Diaspora am cerut sa fim susținuți, am avut răspuns promt și s-au implicat/dedicat Binelui Comun. Cunosc limbi și folosesc rețelele de socializare. Altruiști, tineri și solidari în activități de Voluntariat. Grazie!
T. N.
Avocații de la care poți obține informații corecte și concrete la situațiile expuse; promptitudine și profesionalism. Profesioniști în branșă, oameni minunați, pragmatici, cu simțul realității, care nu folosec cuvinte mărețe, ci construiesc rezultate mărețe. Vă mulțumesc pentru tot!
B. M.

Încrederea ca avocatul știe ce trebuie să facă, are forță să facă ceea ce trebuie și face ceea ce trebuie, este primul lucru pe care Casa de avocatură Digore îl insuflă. Profesioniști cu verticalitate.

M. A.
Casa de Avocatură Digore acționează, miscă oameni și lucruri, idei și concepte, oferă soluții — calități de maxim respect.
M. A.
Ori de câte ori am apelat la serviciile dvs., nu ne-ați dezamăgit dând dovadă de maximă corectitudine, eficiență, promptitudine și profesionalism. Mereu ați găsit cea mai buna soluție în concordanța cu cerințele noastre ce ne-a convins că sunteți o buna alegere. Sunt convins că ne vom baza în continuare pe serviciile dvs.
G. M.
”Seriozitate și profesionalism!! Cea mai bună colaborare este atunci când aceasta vine la pachet cu respectul, transparența și profesionalismul de care partenerul dă dovadă. În colaborarea pe care am avut-o, Casa de Avocatură Digore a dat dovadă de toate calitățile mai sus menționate, în opinia mea avem nevoie de astfel de oameni demni care să apere interesele cetățenilor din Republica Moldova și de peste hotarele ei.
M. M.

DAȚI SHARE ACESTEI PAGINI

VIZITAȚI PAGINILE FACEBOOK ȘI LINKEDIN ALE CASEI DE AVOCATURĂ „DIGORE”