SERVICII DE AVOCATURĂ

Începând activitatea de avocatură în 2001, până în ziua de astăzi, echipa noastră a deservit și a reprezentat peste 5000 de clienți, participând la numeroase procese și litigii în cadrul cărora ne-am format o experiență bogată și utilă. Obiectivul principal – este să asigurăm satisfacția clienților depășind obstacolele puse în fața echipei. Fapt făcut posibil prin selecția riguroasă a celor mai dedicate și de perspectivă cadre, astfel în cât să fim printre cele mai competente echipe de avocatură și juriști în Moldova.

Vă invităm să faceți cunoștință cu toate serviciile oferite de Biroul Asociat de Avocați “DIGORE & PARTNERS”. Noi oferim servicii de avocatură și suport juridic cetățenilor Republicii Moldova, companiilor autohtone, cetățenilor străini și companiilor cu investiții străine care activează în Republica Moldova. Mai mult, echipa noastră oferă aceleași servicii de calitate inclusiv cetățenilor Moldovei din diasporă stabiliți în țările din Europa.

SOLICITAȚI O CONSULTAȚIE

Completați formularul și vom reveni cât mai curând posibil.

Telefonați unul din aceste numere, expediați un email sau vizitați-ne la birou, după situație.

  • +(373)-22-240-305
  • +(373)-62-113-777
  • +(373)-22-240-620 (Fax)
  • office@avvocato.md
  • Str. Mihai Eminescu 70, Oficiul 22, Chișinău

STATISTICĂ ȘI CRITERII DE PERFORMANȚĂ

0
CAZURI
COMPLETE
0
CONSULTANȚI
DEDICAȚI
0%
CAZURI
CÂȘTIGATE
0%
CLIENȚI
SATISFĂCUȚI
0
ȚĂRI (ORIGINEA CLIENȚILOR)

TESTIMONIALE RELATATE DE CLIENȚII NOȘTRI

Profesioniști, cu verticalitate, experți în materie și pe teritoriul Italiei, gentili și o familie exemplu. Când Diaspora am cerut sa fim susținuți, am avut răspuns promt și s-au implicat/dedicat Binelui Comun. Cunosc limbi și folosesc rețelele de socializare. Altruiști, tineri și solidari în activități de Voluntariat. Grazie!
T. N.

DAȚI SHARE ACESTEI PAGINI

VIZITAȚI PAGINILE FACEBOOK ȘI LINKEDIN ALE
BIROULUI ASOCIAT DE AVOCAȚI “DIGORE & PARTNERS”